– Informare – este, in cunoaşterea comună – elementul cel mai „vizibil”
şi cu cu caracter general. In perspectivă cibernetică, informaţia se află in
relaţie cu nivelul de entropie dintr-un sistem. Informaţia (informare, formare in) organizează şi permite reglarea sistemului. Din
perspectivă holistă comunicarea se realizează prin
intregul comportament ale cărui mesaje concurează emergent spre crearea
„stărilor” complexe ale indivizilor aflaţi in relaţie. Dacă, de pildă, la nivel
verbal se spune „Astăzi s-ar putea să plouă dar s-ar putea să nu plouă”, mesajul
din acest palier conţine zero informaţie intrucat
evenimentele sunt echiprobabile. Infraverbal, prin gestică, atitudine etc.,
poate transmite agresivitate reprimată, iar paraverbal să fie percepută o
atitudine ascendentă.
– Poziţionare – reprezintă ansamblul de statusuri (element preponderent structural) şi
roluri (element preponderent dinamic) pe care le cumulează o persoană de-a
lungul istoriei personale şi care determină formarea specifică a Eului. Această miză este determinantă in formarea
personalităţii şi, de aceea, supraordonată informaţiei.
In prim plan se află reprezentarea de sine in raport cu reprezentarea celuilalt
– la interferenţa celor două se constituie orizontul mesajelor. In orice
mo-ment in care două persoane comunică, problematica identităţii, a de-finiţiei
de sine este
reactivată implicit sau explicit şi reformulată
intrebarea „cine este A pentru B (şi invers)?”. Prin miza poziţionării,
fenomenul comunicării este şi unul de reamenajare narcisică. In variile
situaţii ale existenţei problematica identiţiară devine manifestă in diverse
grade: sunt situaţii,
evenimente in care redistribuirea de statusuri este
directă. Societatea a instituţionalizat anumite schimbări de status. De pildă,
schimbarea statutului social de student cu cel de absolvent prin examenul de
licenţă. De-a lungul istoriei societăţii, schimbările de „poziţionare” socială
erau
marcate ritual11. Ritul construieşte un spaţiu social
destinat elaborării noii identităţi, concomitent cu pierderea celei vechi. Fără
desfăşurări rituale, evenimentele identiţiare care determină modificări de
poziţionare devin traumatice. De exemplu, perioadele pubertăţii şi
climacteriului sunt cunoscute ca deosebit de bogate in evenimente
psihopatologice.
– Normare – există o nevoie implicită de ordine in orice relaţie prin care individul
se află la adăpost de haosul discreţionar al influenţei celuilalt. Ordinea şi
buna limită sunt constitutive mediului cultural. Cultura se intemeiază pe
reguli şi interdicţii a căror transgresare atrage
sancţiuni. Comunicarea se face pe fondul implicit al
normei culturale prin care sunt interzise a priori anumite mesaje. Din „jocul” cu limita şi la limita normei se nasc şi
disfuncţii ale personalităţii „normate” de psihopatologie.
–
Influenţare
– este elementul implicit al oricărei
interacţiuni care apare, in speţă, bine conturat prin faptul că identităţile se
construiesc şi se modifică prin influenţa celuilalt ca placă turnantă a
mediului sociocultural. Nevoia de a influenţa este proporţională cu nivelul de
insecuritate narcisică (conştient, dar in special inconştient) şi are ca efect
crearea de „breşe” de poziţionare in celălalt, constrans la anumite
„contorsiuni” comportamentale, din nevoia de a menţine comunicarea. Altfel
spus, dacă influenţa este exersată predominant de un individ, celălalt va
căpăta importante tare narcisice prin faptul că nu a fost considerat suficient
pentru a-şi manifesta propria influenţă asupra sa şi a celuilalt.
– Contact afectiv – fără dragostea maternă nimic nu este, sub aspectul
capacităţilor adaptative ale viitorului individ (personalitatea copiilor-lup
sau a celor abandonaţi este ilustrativă). Copilul işi
manifestă zgomotos
frustrarea dacă nevoia sa nu este implinită. Fostul copil, actualul adult,
tolerează cu greu senzaţiile de neplăcere, pe care nu le poate corija, precum
in copilărie, prin expresia directă a durerii, din pricina condiţionărilor
culturale şi acest lucru alienează. Senzaţia de „comunicare” reală rezidă in
starea de a fi impreună cu celălalt, dincolo de diferenţele de fond sau de
formă. Evenimente de prim rang ale destinului uman se află in relaţie cu
contactul afectiv: iubirea, ura, pierderea etc. „Căldura” sufletească atrage,
in timp ce „răceala” creează distanţă; individul are nevoie de reducerea
distanţei afective şi comunicarea in ceea ce proxemica numeşte spaţiu intim
No comments:
Post a Comment