funcţiile Eului. Ireductibil, in comunicare există trei
modalităţi de reacţie a celuilalt la imaginea de sine, trei situaţii de
interacţiune, de răspuns al celuilalt la definiţia dată sieşi:
– confirmarea definiţiei de sine: orice individ are nevoie să fie confirmat ca modalitate
in care se prezintă in lume. Este unica reacţie gratificantă;
– respingerea definiţiei de sine: celălalt nu este de acord cu modul in care subiectul se
percepe („Nu eşti capabil să..., Ai greşit!”). Respingerea este trăită anxios,
depresiv şi produce pe termen lung patologie narcisică moderată. Respingerea definiţiei de sine este o reacţie
frecventă in negocierea oricărui tip de conflict;
– negarea definiţiei de sine: a nu fi luat in considerare, a nu
exista pentru celălalt. Este interacţiunea
cea mai nocivă intrucat negaţia nu trimite spre valoarea de adevăr a definiţiei
de sine, ci spre individ ca sursă a definiţiei (in loc de „Nu eşti capabil să
... Tu nu exişti pentru mine”). Negarea definiţiei de sine constă in faptul că
poziţia şi mesajul individului nu sunt luate in considerare.
Studiul celor trei moduri de interacţiune a definiţiilor de
sine s-a realizat din diferite perspective, printre care abordarea
psihosociologică a lui R. Rosenthal. Acesta a cercetat influenţa definiţiei pe
care un individ o conferă celuilalt şi a condensat sub denumirea de efectul
pygmalion rezultatele sale. Pygmalion, personaj din mitologia greacă, este
regele cipriot care a realizat, din fildeş, o statuie feminină, de care s-a
indrăgostit atribuindu-i calităţile feminităţii ideale. In studiul lui
Rosenthal, un grup de elevi care au fost prezentaţi profesorilor ca foarte
inteligenţi, deşi in realitate aveau Q. I. in zona mediană, au devenit mai
inteligenţi, in timp ce alt grup de elevi din acelaşi lot, prezentaţi
profesorilor ca mai puţini inteligenţi, au dobandit un Q. I. mai mic decat cel
iniţial. Expectaţiile (induse experimental ale) profesorilor, prin care aceştia
şi-au construit definiţiile faţă de elevi, au influenţat definiţia de sine a
acestora.
Perspective intrapsihice
asupra Eului
Forţa Eului este
unul dintre elementele cu influenţă importantă asupra stilului de comunicare.
Eul este „slab” in măsura in care expresia personală este redusă şi constransă
de varii imperative in timp ce „puterea” Eului rezidă in capacitatea sa de
expresie produsă prin com- promisul adaptat intre diferitele cerinţe interne şi
externe. In aceste condiţii, psihogeneza timpurie a Eului este o secvenţă care
anticipează intreaga evoluţie a capacităţilor de comunicare ale individului.
Paradigma structurală psihanalitică prezintă aplicat această secvenţă graţie,
in primul rand, iniţiatorului său, Josef Breuer, pe care Freud şi-a construit „topicele”.
Deşi este schiţată din 1895 (anul de „naştere” al psihanalizei), prima „topică”
freudiană este prezentă in cunoscuta sa lucrare
Interpretarea viselor, apărută cu cinci ani mai tarziu. In
această primă variantă, există trei sisteme (inconştient, preconştient,
conştient) intre care se află „cenzura”. A doua variantă este lansată in 1920,
in Dincolo de principiul plăcerii, in care Se-ul preia o parte din conţinuturile
inconştientului din prima topică (o altă parte fiind transferată şi asupra
Eului şi Supraeului), precum şi modalitatea de funcţionare (procese primare,
organizare complexuală, dialectica forţelor pulsionale). Freud este cel care introduce in psihologie cu
drepturi depline conceptul de Eu ca instanţa centrală a personalităţii. Redăm
pe larg principalele idei ale modelului freudian al genezei Eului. Rolul Eului
este de a realiza compromisul intre cerinţele pulsionale, cele ale
Supraeului şi cele ale realităţii. Este organizat in jurul conştiinţei, care este
nucleul Eului. Conţine totodată preconştientul, care este in mare parte
inglobat in Eu cat şi inconştientul, intrucat majoritatea operaţiilor defensive
sunt inconştiente. Prin extinderea noţiunii de Eu spre palierul inconştient, ii
revin funcţii diverse precum controlul motricităţii şi percepţiei, testarea
realităţii (distingerea realităţii psihice de cea exterioară) şi modificarea realităţii,
anticiparea, ordonarea diacronică a proceselor mentale, controlul pulsional,
subordonate in esenţă autoconservării individului. Alterarea funcţiei de
testare a realităţii se inscrie in patologia severă precum puseele delirante,
halucinatorii. Din perspectivă dinamică, Eul este polul defensiv al
personalităţii, cuprinde mecanisme de apărare, iar economic este factor de
„legare” a proceselor psihice.
No comments:
Post a Comment