6 Paradigme ale comunicării. Paradigma relatională.

Paradigma relaţională

Paradigma relaţională se intemeiază pe supoziţia potrivit căreia elementul central de studiu il constituie relaţia dintre indivizi, in timp ce elementele structurale de personalitate sunt un epifenomen.

Comunicarea se realizează pe două „canale”: analogic şi digital. Modelul comunicării pe cele două canale provine din istoria domeniului IT: primele calculatoare funcţionau cu mărimi discrete şi pozitive

(analogice datelor), in timp ce in tehnica de calcul actuală, digitală, principiul funcţional este „totul sau nimic”. In comunicarea analogică, reprezentată prin tot ceea ce se comunică non-verbal, există raporturi

directe (prin analogie) cu obiectele desemnate (de ex. mainile şi picioarele incrucişate transmit inchidere). Comunicarea digitală este cea verbală: cand este numit un obiect există statuată, in mod arbitrar, o relaţie

cu un cuvant. Relaţia este arbitrară pentru că, spre exemplu, nu există nici o regulă conform căreia cuvantul „pisică” este singurul potrivit pentru a desemna, in limba romană, animalul cu pricina. Acest tip de relaţie este o convenţie semantică in spatele căreia nu există nici o corelaţie imagistică (prin analogie) intre cuvant şi obiectul desemnat (nu este nimic „pisiciform” in cuvantul pisică). In comunicarea digitală

„totul sau nimic” necunoaşterea relaţiei dintre obiect şi cuvant produce pierderea totală a mesajului (dacă in loc de cuvantul „pisică” s-ar folosi, in limba romană, cuvantul inexistent „isfig”, propoziţia „isfig bea lapte” nu ar căpăta un sens specific, ci o varietate potenţială de semnificaţii).

In paradigma relaţională, extragerea sensului mesajului (avand in vedere cauzalitatea sa non-liniară) este o chestiune care ţine cu necesitate de analiza contextului, de sesizarea formelor redundante care

permit asamblarea de ipoteze privind regulile care s-au consolidat in comunicare. „Jocul” relaţional constituie o formă de echilibru al sistemului alcătuit din indivizii- „jucători” cărora le asigură totodată homeostazia. Retragerea din „joc” a unui individ afectează nu doar propriul său echilibru, relaţiile in sine dar şi restul participanţilor. De aceea, cel care se retrage din joc şi afectează echilibrul sistemului este frecvent „ţap ispăşitor” şi reflectă prin comportamentul personal starea intregului sistem relaţional.