Paradigma tranzacţională orientează interesul către
palierul interpersonal, interacţional, respectiv asupra modalităţilor de
codare-decodare ale mesajului, fără insă a eluda dimensiunea intrapsihică.
Elementele
esenţiale ale comunicării se situează la nivelul de
conţinut al mesajului, in timp ce structura internă a individului devine
secundară. Prototipul paradigmei este analiza tranzacţională propusă de Eric
Berne, autor cu formare psihanalitică. Teoria lui Berne
reprezintă o adaptare a celei de a doua topice freudiene (Se-ul, Eul, Supraeul) intr-o
perspectivă nuanţat intersubiectivă. Corespunzător Se-ului freudian,
rezervor pulsional in care afectele sunt procese de descărcare, Berne propune archeopsycheea, instanţă
graţie căreia individul trăieşte spontan, necenzurat,
precum un copil, emoţiile: mandrie, bucurie, furie, plăcere, frustrare, iubire
etc. Corespunzător Eului freudian, instanţă care mediază şi realizează
compromisul dintre normă şi pulsiune, dintre plăcere şi
normă, Berne propune neopsycheea,
formaţiune care permite modularea
trăirilor, amanarea descărcării directe prin intermediul funcţiilor rezolutive
şi
programatice ale gandirii. In mod ireductibil există trei
stări ale Eului:
Eul Copil (archeopsyche) – indică palierul afectiv al
personalităţii, liber de constrangeri, centrat pe trăire adaptată – defensivă –
sau rebelă. Mesajul conţine dorinţa in expresia ei directă prin care se poate
manipula şi controla, este susţinut de afecte pozitive sau negative.
Eul Adult (neopsyche) – reprezintă aspectul raţional prin
care individul estimează probabilităţi şi decide in raport cu elementele
realităţii. Mesajele generate de această stare a Eului conţin o importantă
componentă rezolutivă, fundamentată pe analiză,
comparare, negociere, invăţare.
Eul Parental (exteropsyche) – structurat conform
principiului datoriei, poate fi asociat imperativului trebuie, are o componentă
limitativă şi una protectivă. In ordine limitativă, mesajul generat de această
stare a Eului va conţine ordine, judecăţi, ameninţări;
protectiv – va ingriji şi consola. Eul parental este sediul etic şi axiologic,
palierul normativ al individului.
Conceptul central al teoriei, cel de tranzacţie, indică valenţele intersubiective ale teoriei lui Eric Berne. Tranzacţia
determină esenţa relaţiei dintre două persoane şi se realizează la nivelul
Eului. Fiecare
stare a Eului tinde să interacţioneze cu o altă stare
complementară. De exemplu, mesajul parental normativ („Astăzi trebuie să faci
ore suplimentare!”) determină o reacţie infantilă defensivă („Nu pot!”) şi
constituie o tranzacţie complementară. Dacă reacţia nu
este infantilă, ci de adult („Putem rezolva maine!”) sau de părinte („Trebuie
să organizezi mai eficient timpul!”), tranzacţia este incrucişată. Prin urmare,
tipul de tranzacţie se naşte din interacţiunea dintre stări ale Eului:
complementare dacă se păstrează categoria şi incrucişate dacă se schimbă. Complementar
există trei tranzacţii posibile: pot interacţiona doi copii, doi adulţi sau doi
părinţi. Incrucişat sunt şase tranzacţii: părinte – adult, părinte – copil,
adult – părinte, adult – copil, copil – părinte, copil – adult. Din raportul
intern dintre stările Eului dar mai ales in raport cu Celălalt se nasc atitudinile
existenţiale. Esenţa
atitudinii existenţiale se referă la acceptare: de sine şi a celuilalt. De pildă, pe plan intern, subiectiv, dacă starea
de părinte este exacerbată şi va cenzura permanent starea de copil, individul
nu işi va accepta trăirile fiind inclinat spre o perspectivă rigid-normativă
asupra vieţii. Sunt posibile patru atitudini existenţiale: acceptare de sine cu
acceptarea celuilalt, acceptare de sine cu rejecţia celuilalt, neacceptare de
sine cu acceptarea celuilalt, neacceptare de sine cu rejecţia celuilalt. Conceptul
metaforic de „tricou” se referă la imaginea de sine pe care o afişăm, determinată
de atitudinea existenţială. Represia
afectivă este posibilă in cadrul oricărui gen de tranzacţie şi in special in
cele incrucişate. Individul nu poate
comunica trăirea sa indiferent de care stare a Eului ar fi produsă. Analiza
tranzacţională presupune identificarea tiparelor de interacţiune – a tranzacţiilor
care se repetă ciclic şi asamblează un „joc”. Prin jocuri se incearcă
satisfacerea nevoilor vitale ale indivizilor graţie interacţiunilor a căror
redundanţă le fac inteligibile. Analiza jocurilor presupune descrierea
semnificaţiei rolurilor, a scopurilor şi avantajelor obţinute de participanţi.
No comments:
Post a Comment