35. Comunicarea în cuplu (Cadru general – sine şi alter. Alegerea partenerului. Dragoste şi ideal).

fiecare individ se comportă conform cu „ceea ce a putut să facă din ceea ce au făcut părinţii cu el.

Motivaţiile nevoii de cuplu sunt multiple: incapacitatea de trăire fericită solitară, renaştere afectivă, descoperirea identităţii şi a sensului personal, compensarea frustrărilor inevitabile produse de cotidian, echilibrare şi implinire. La celălalt pol, există şi motivaţii ale respingerii vieţii in cuplu: infern sufocant al datoriei, al controlului, agresiunii şi nefericirii. Comunicarea de cuplu işi produce dinamica prin cele două categorii de motivaţii.

Cadru general – sine şi alter Orice intalnire cu un necunoscut debutează cu o stare de alertă, un

gen de „reflex de orientare”.

In debutul oricărei intalniri, străinul trebuie menţinut la o distanţă afectivă suficientă pentru a nu

face efracţie in sistemul defensiv. Străinul este cercetat cognitiv dar mai ales afectiv, ceea ce conduce la constituirea „primei impresii”. Prima impresie „contează” in măsura in care este rezultatul structurării unui „portret” intern al străinului, elaborat in primul rand sub aspect afectiv (secundar cognitiv), care va manifesta o influenţă importantă asupra relaţiei.

Suntem „inchişi” sau „deschişi” faţă de străin după cum am fost invăţaţi să ne trăim pe noi inşine in „oglinda” celuilalt: cu nelinişte, cu nevoia de a fi plăcuţi, revendicativi. Subiectele frecvente ale primei conversaţii sunt construite la nivelul general de interes: autoturisme, politică, sport, achiziţii de bunuri,

produse (bucătărie, haine etc.), „taine” ale diferitelor activităţi casnice, oportunităţi, cunoştinţe comune sau locuri de interes. Starea de alertă se schimbă intr-o stare de defensă abituală dacă străinul este simţit ca „antipatic” şi conduce la o formă de relaxare dacă este „simpatic”.

De aceea, prima intalnire este, pe fond, un proces inconştient de „clasificare” a celuilalt, conform manierei in care suscită ventilarea diferitelor conţinuturi interne.

Privirea este un factor important in cadrul primei intalniri. La nivelul binomului a privi – a fi privit se gestionează importante resurse identiţiare. Prin contactul vizual se stabilesc „valorile” agresivităţii, seducţiei, angoasei, ale „forţei” Eului.

In prima intalnire, la nivelul comunicării, sunt condensate resorturile dialecticii dintre ego şi alter, dintre similar şi diferit. Intreaga dinamică a primei intalniri nu face decat să confere conţinut şi echilibru

raportului dintre polare: similarul (ceea ce este ego) să treacă in diferit (ceea ce nu este ego). Insecuritatea de fond a primei intalniri este generată de activarea proceselor de reglare a raporturilor dintre polare, astfel incat definiţiile de sine ale celor care se intalnesc să fie validabile reciproc.

Influenţa imaginii de sine, maniera in care se percepe individul, ca efect al suitei de identificări ale istoriei personale, determină modul in care se reflectă in partenerul său şi alegerea acestuia ca element „reflectant” optim. Sunt frecvente alegerile „narcisice” in care partenerul adună cat mai multe elemente de asemănare, de mediu, de constituţie, de vecinătate etc.

1. Alegerea relaţiilor, a celuilalt, prin similaritate-continuitate este un fenomen uşor de identificat şi teoretizat (conform paradigmei structurale), prin nevoia de repetiţie, in scop conservativ-adaptativ, a

situaţiilor cunoscute care au confirmat anumite beneficii

2. Alegerea relaţiilor, a celuilalt, prin diferenţă-opoziţie apare, la prima vedere, ca o soluţie reparatoare faţă de experienţele de relaţie neplăcute din trecut.

3. Alegerea relaţiilor, a celuilalt, prin diferenţă-noutate. Psihanaliza actuală consideră că există, in actualitatea relaţiilor, momente noi, care nu au existat in trecut şi, prin urmare, nu sunt repetiţii

Dragoste şi ideal

Dinamica relaţiei de cuplu presupune inscrierea reciprocă intr-o „mişcare” permanentă care, dacă este incetinită sau stopată, conduce inevitabil la nefericire şi deseori la separare. In cuplu se produce o mişcare reciprocă, pulsatorie, de apropiere-depărtare din spaţiul personal şi spaţiul impărtăşit, in vederea tatonării momentului de echilibru intre sine şi alter

Fenomenul indrăgostirii este inţeles, din perspectivă psihanalitică, in raport cu problematica idealului. A fi indrăgostit inseamnă a avea o măsură directă a propriului ideal: pe celălalt-iubit ca excelenţă individuală. Forma dragostei capătă un enunţ mai limpede: cel care iubeşte se poate

căuta pe sine in Celălalt. Aici se amorsează versantul spiritual al intalnirii amoroase. Calea spirituală presupune „parcurgerea” problematicii personale, a dificultăţilor de relaţie. Comunicarea in cuplu permite dezvoltarea capacităţilor de percepere a realităţii celuilalt şi de inţelegere (parţială) a unui alt univers vital. Relaţia de cuplu este cel mai eficient mediu de exersare a capacităţilor empatice. Este totodată cel mai bun mediu de conştientizare a nevoilor de control şi putere asupra celuilalt.