34 Contexte fundamentale în comunicare

In raport cu problematica oedipiană, se remarcă două contexte esenţiale de comunicare: cea care trimite la binomul originar – cuplul şi cea care trimite spre terţ, multiplul – grupul. Trecerea de la un context la celălalt a fost „marcată” cultural prin norme de raportare la alter, precum politeţea. In definitiv, normele comportamentale ale politeţei reprezintă, in mod originar, invocarea unui context grupal intr-unul de comunicare binar. Instituirea spaţiului personal, funcţia fundamentală a politeţei, se face prin invocarea terţului. In ciuda faptului că pluralul majestăţii, transferat in normele politeţei, s-a născut in imperiul roman dintr-un context „administrativ”, se intemeiază pe nevoia individului de a nu se afla singur in compania străinului, resimţit ca potenţial periculos.

Aceeaşi funcţie o indeplineşte şi pluralul modestiei. Atat celălaltstrăin cat şi „noi” devenim „domniile noastre”, o mulţime. Comunicarea politicoasă pune in raport două grupuri şi nu doi indivizi. Terţul constituie spaţiul de protecţie in faţa „instabilităţii”, in primul rand reprezentative, a străinului. Relaţia binară, matrice originară relaţională, este incărcată cu „sedimente” afective, care ii ingreunează gestiunea: in raportul binar sunt trăite extremele afective cu potenţial traumatic. Pluralul politeţei constituie o defensă, articulată cultural, contra necunoscutului relaţional: nu trebuie ca in faţa străinului să te afli singur, precum va fi fost in raport „obiectul originar”, cu mama. In context terţiar, pericolul este limitat după cum tatăl, „primul” terţ a redistribuit, pe măsura prezenţei acestuia (psihice) in relaţie cu copilul, echilibrul

dinamic. Se poate trece de la pluralul politeţei la singularul familiar numai după ce perioada de securizare reciprocă a fost epuizată şi pericolul oricărui tip de agresiune psihică a fost minimizat. In măsura in care individul se simte insecurizat faţă de celălalt, chiar dacă raportul a fost stabilizat, va continua să invoce terţul, prin adresarea politicoasă. Comportamentul politicos induce, in acest caz, distanţă (scopul extrem protectiv al individului „politicos”). Există tendinţa ca distanţa să fie anulată rapid prin nevoia de adresare „naturală”, relaxată, care a căpătat şi expresie vestimentară. Stilul „cool”, care propune o vestimentaţie de spaţiu intim unui context public, este o reacţie la distanţa afectivă, normativă, care instrăinează individul, incepand din perioada sa de dezvoltare timpurie. „Naturaleţea” comunicării autentice, inlocuită cu distanţa, cu represia afectivă dictată de principiul datoriei, este restituită prin relaxarea afectivă in care celălalt este din primul moment tu şi spaţiile personale sunt restranse. Este o manieră de reacţie compensatorie, frecvent defensivă şi reparatorie pentru tulburarea capacităţii de

comunicare autentică.