31 Inferioritate şi comunicare. Ideal şi comunicare.

Inferioritate şi comunicare

In raport cu idealul de viaţă, se formează şi atitudinea faţă de viaţă: optimismul rezultă din increderea copilului de a se putea achita de sarcini. Optimiştii sunt cei la care dezvoltarea caracterului urmează, in ansamblu, o direcţie fără ocoliri, au incredere in sine, atitudine favorabilă vieţii, se autoestimează judicios. Pesimismul este o consecinţă a incapacităţii de a rezolva sarcinile şi determină şovăială, timiditate, inchidere in sine. Pesimiştii au un permanentsentiment de inferioritate, caută sprijin in incertitudinea generală pe care o resimt. Individul işi poate reduce senzaţia de insecuritate prin sentimentul de comuniune pe care il resimte in societate. Capacitatea de a comunica şi de a se transpune in celălalt, empatia, sunt intemeiate de sentimentul nativ de comuniune socială. Resursa educativă esenţială constă in conectarea copilului la sentimentul de comuniune socială. Fantasmele puterii sunt prezente in imaginarul individului din prima copilărie. Nevoia de putere, de superioritate, este omniprezentă, intrucat conferă protecţie in faţa celuilalt. Exerciţiul superiorităţii este instituţionalizat prin constituirea idealului, care antrenează fantasme de grandoare, compensatorii pentru starea reală, de deficienţă a individului. Educabilitatea este determinată, prin urmare, de inferioritate şi de

aspiraţia, reparatorie, spre putere. Fantasmele puterii sunt prezente in imaginarul individului din prima copilărie. Nevoia de putere, de superioritate, este omniprezentă, intrucat conferă protecţie in faţa celuilalt. Exerciţiul superiorităţii este instituţionalizat prin constituirea idealului, care antrenează fantasme de grandoare, compensatorii pentru starea reală, de deficienţă a individului. Educabilitatea este determinată, prin urmare, de inferioritate şi de aspiraţia, reparatorie, spre putere. Agresivitatea este generată de un profund sentiment de insecuritate, care poate fi gestionat numai prin lupta perpetuă cu celălalt in vederea obţinerii superiorităţii, in ciuda faptului că scopul originar va fi fost contactul autentic. Persoanele care sunt agresate, in incercarea de a-şi depăşi sentimentul de slăbiciune, devin anxioşi, precauţi, critici, lipsiţi de incredere in ei şi in ceilalţi

Ideal şi comunicare

Nimeni nu doreşte să fie subiectul unei vieţi „simple” pentru că este considerată, fără echivoc, o expresie a ratării. Viaţa simplă este inlocuită, din start, cu imperativul unei vieţi „complicate” in ordinea idealului. „Idealul simplităţii” devine o expresie inconsistentă. Cu toate acestea, comunicarea autentică presupune capacitatea de situare in ordinea „simplităţii”, care „coboară” individul de la inălţimea idealului, pentru a-l aşeza in ordinea firească a raportului cu celălalt

Un individ cu o puternică apetenţă spre corecţie personală nu poate comunica autentic cu celălalt: deficienţele interne şi cele proiectate in interlocutor canalizează mesajul spre timpul viitor reparator şi impiedică trăirea in prezentul necondiţionat al relaţiei. In mod paradoxal, faţă de valorile „progresiste” ale societăţii actuale, indreptată spre obiective externe, implinirea destinală are o alchimie centrată asupra interiorului fiinţei. Fără a eluda valoarea externă a vieţii, reacţia faţă de alcătuirile mundane este un reflex al coordonatelor interne. De aceea, un consistent scop destinal se referă la trăirea, in raport cu propria persoană, a sentimentelor de autenticitate, creativitate, pace interioară, iubire de sine (fără supracompensări) şi credinţă in propria persoană. Toate acestea sunt reflexul unui bune autostime care permite desfăşurarea vitală a forţelor interioare, fără represii mortificatoare şi staze afective. Capacitatea de comunicare eficientă se dobandeşte cu măsura bună-stării interioare şi se pierde prin risipa prezentului şi a acceptării coordonatelor personale, in virtutea unor „promisiuni”, de asemenea interne, a unui viitor niciodată atins