Teoria tipurilor logice. Schimbarea fundamentală. Tipuri de paradox.
Paradoxul
constă intr-o contradicţie care reiese dintr-o deducţie corectă, pe baza unor
premise consistente. Forma prototip de paradox este cea logico-matematică: o
clasă nu poate fi un membru al ei inseşi – ceea ce conţine toate elementele unei colecţii nu
poate să fie un element
al acelei
colecţii. Deşi acest concept este produsul analizei logice a modului in care se
produc judecăţile, depăşeşte sfera specific cognitivă pentru a se inscrie,
intr-o accepţiune largă, ca fenomen legat de existenţa umană in genere. Spre
exemplu, libertatea, in viziune existenţialistă,
este un concept
paradoxal, intrucat singura libertate este aceea de a nu fi liber. Paradoxul se
creează la interferenţa dintre capacitatea de construcţie logică a lumii cu cea
de trăire a lumii. De exemplu, orice joc este paradoxal: este caracterizat prin
faptul că ceea ce se intreprinde de către
jucători nu are
semnificaţia proprie acelei activităţi, ci o alta, stabilită prin reguli.
Semnificaţia jocului trimite spre valorile pe care le propune un anumit mediu
social şi spre intregul specific interacţional al individului, al grupului şi
comunităţii. Semnificaţia unui joc sportiv nu constă in regulile sale (punctaj,
victorie etc.) ci in (re)trăirea prin delegaţie ludică a tuturor situaţiilor c care
un individ se confruntă in propria societate: norme, autoritate, individualism
vs. comunitarism, nedreptate, şansă, prestigiu, oprobriu etc. Graţia acestui
raport, de trăire „ca şi cum”, prin joc, a dinamicii şi conţinuturilor sociale,
jocul sportiv operează ca model expresiv al tensiunilor la care societatea il
supune, propunand maniere „ideale” de interacţiune, precum cea de fair-play.
Este paradoxală
relaţia dintre schimbare şi permanenţă?38 Să pornim, alături de reprezentanţii
Şcolii conduse de G. Bateson, de la următorul cadru (situaţie) de reflecţie:
iarna, cind temperatura exterioară scade, pentru a menţine temperatura
interioară constantă este necesară suplimentarea cantităţii de căldură disipate
de radiator. Prin urmare, cu cat este mai frig afară cu atat trebuie să fie mai
cald radiatorul, cu cat este mai frig, cu atat trebuie compensată temperatura.
Acest raport se constituie intr-un principiu, a face mai mult acelaşi lucru, cu
largă aplicabilitate implicită in cotidian. In genere, cu cat un individ nu se comportă
conform cerinţelor care i se impun cu atat constrangerea va fi mai importantă.
De exemplu, o persoană tristă trebuie cu necesitate inveselită („Hai, nu mai fi
tristă!”). Un insomniac trebuie făcut să doarmă, de către familie, de medic şi,
in primul rand, ca o necesitate personală. Cu cat este mai tristă sau mai
insomniacă persoana respectivă, cu atat eforturile de a o inveseli sau de a o
adormi sunt şi mai susţinute. Acelaşi „principiu” se aplică in cazul
oricărui tip de conflict:
A ii cere ceva lui B, B nu vrea să-i ofere acel lucru. Cu cat cererea lui A devine mai puternică,
cu atat B trebuie să se impotrivească mai mult. Aplicarea implicită a
„principiului” determină creşterea tensiunii şi exagerarea conflictului. Pentru
a obţine o schimbare veritabilă trebuie deseori acţionat contra „bunului-simţ”,
intr-o manieră ilogică: a nu cere celui trist să fie vesel, a nu cere
insomniacului să doarmă. Mai precis, a găsi modalitatea in care să
convingi insomniacul că nu trebuie să doarmă.
No comments:
Post a Comment